Echipa #48 · SOLD OUT · #49 pornește luni, 28 septembrie
Pornim cu dimineața. Nu cu obiective, nu cu planificare, nu cu sisteme complicate. Cu ora la care te trezești și cu ce faci în primele 60 de minute.
SOLD OUT. Echipa #48 e completă.

absolvenți în 15 ani
termină cele 6 luni
continuă după program
oameni într-o echipă
Promisiunea
Adică omul care conduce ziua, nu ziua pe el.
Ordinea nu se schimbă: întâi energia, apoi ordinea, apoi direcția. Verificată pe 1.400 de oameni.
Potrivire
01
A construit un business care funcționează prin el, 12-14 ore pe zi, și a devenit cel mai captiv angajat al propriei firme.
02
A citit cărțile și a făcut cursurile, începe luni în forță și joi e înapoi la vechea versiune.
03
Dă tuturor și e pe ultimul loc de ani de zile, iar când își ia o oră, apare vinovăția.
04
A bifat tot, e pe vârf de munte, și dimineața nu are un motiv adevărat să se ridice din pat.
Pe scurt
Cât durează6 luni, 6 module a câte 4 săptămâni
Cât te costă pe zi15-20 de minute pe zi, plus sesiunea de echipă și cele două ore LIVE cu mine, miercuri. Aproximativ 4 ore pe săptămână, pe care le recâștigi înapoi după primele 4 săptămâni prin productivitatea nou obținută.
Cu cineechipă de 5-8 oameni și un mentor veteran, din prima zi
Ritmullecție de 10 minute luni-joi, evaluare vineri, sesiune de echipă săptămânal
Cu minesesiune LIVE miercuri, 06:00-08:00
Ce primești acasăaplicația 5AM HERO, 5AM Planner fizic, tricoul „Hero on a Mission”
Drumul
Un singur front. Sistemul de dimineață, somnul, mișcarea, primele obiceiuri care rămân. Quick wins, nu teorie.
La final ai o dimineață care îți aparține, un somn mai bun cu cel puțin 2 puncte pe scala din aplicație, și 30 de zile de date despre tine pe care nu le-ai avut niciodată. Pe ele decizi dacă continui.
Două fronturi. Structura zilei: prioritizare, planul zilnic, planul săptămânal. Și puterea interioară: free writing, emoții, stres, frică, anxietate, procesate pe hârtie.
La final ai o zi care nu te mai fugărește, o singură prioritate pe zi care rezolvă 90% din presiune, și un loc unde pui ce te apasă înainte să ajungă acasă cu tine.
Ce rămâne pe 25 de ani. Future self-ul și viziunea: valori, misiune, roluri. Relațiile: cuplu, familie, prieteni. Și productivitatea cu AI, fără frică și fără copleșire.
La final ai o viziune pe 25 de ani scrisă, nu vagă. Relații care primesc timp, nu resturi. Și un om sustenabil pe 25 de ani, nu unul care se stinge în 5.
Alternativa
Nu alegi alt program. Știu asta fiindcă îi întreb pe oameni la intrare ce au încercat înainte.
Mai încerci singur încă un an. Mai citești o carte. Aștepți să se liniștească la firmă, și nu se liniștește. Îți iei o vacanță și îți revii pentru zece zile.
Peste un an ești în același loc, cu un an mai puțin. Asta e alternativa reală, și e singura cu care merită să compari cele 6 luni.
Risc zero
Îi întreb pe absolvenți: „dacă ți-aș fi spus la început că vei avea transformarea asta după 6 luni, m-ai fi crezut?” Răspunsul e de fiecare dată același: „nu aș fi crezut.”
Ce e posibil pentru tine nu încape în cuvintele mele. Cea mai bună decizie o iei abia după propria ta experiență.
O singură condiție, și e una de bun-simț: să-ți faci partea. Ai fost la sesiuni, ți-ai făcut evaluările, ai parcurs materialele, și la finalul primei luni simți că nu e pentru tine? Primești banii înapoi. Pe toți.
Îi spun Garanția de Curaj fiindcă nu protejează spectatorii. Protejează oamenii care încearcă pe bune.
Cât costă
600 €
Prima lună · reducere 50% la intrare
Azi decizi un singur lucru: dacă prima lună merită 300 €. Restul îl decizi peste 30 de zile, pe ce ai trăit, nu pe ce ți-am promis eu.
Te oprești după prima lună fără nicio penalizare și fără nicio discuție.
Locuri
Echipele au 5-8 oameni. Nu ca să dea bine în prezentare: în echipe mici nimeni nu se pierde, așa că terminăm cu oamenii cu care pornim. Limita vine din câți mentori am.
Echipa #48 s-a închis. Următoarea, #49, pornește luni, 28 septembrie. Locurile se deschid întâi pentru oamenii de pe lista de așteptare.
Dovada

Înainte
„Simțeam că nu mai îmi aparțin și că tot timpul meu e dedicat celorlalți.”
După
„Am recâștigat relația cu băiatul meu de doisprezece ani, unde nu mai reușeam să petrec timp de calitate cu el. Un lucru la care nu m-aș fi gândit când am intrat în program, am intrat să câștig timp.”
Alin Dițu · antreprenor, băiat de 12 ani

Înainte
„Mergeam cu cursurile până la un punct și după aceea reveneam la Aurelia care începea dimineața în grabă și în fugă, super obosită.”
După
„Am timp pentru a mă focusa pe prioritate. Mă ocup de prioritatea numărul unu, și asta îmi rezolvă 90% din probleme. Sunt eliberată de povara că n-am făcut, că mi-a scăpat.”
Aurelia Babinciuc · manager de 17 ani, mamă a două fetițe

Înainte
„Chiar dacă aveam ca valoare familia și sănătatea, erau lăsate pe ultimul loc. Mă întrebam: eu oare unde am fost în ziua asta?”
După
„Acum am ajuns la un echilibru. La 5:30 este ora mea de trezire. Încep ziua cu mine, cu momentele de liniște în care mă încarc cu energie. Nu mai sunt o victimă a circumstanțelor.”
Cristina Ciobanu · antreprenoare, securitatea muncii, mamă

Înainte
„Eram împlinit profesional. Eram pe vârf de munte. Dar în mine simțeam acel gol că nu mă simțeam împlinit.”
După
„Pe mine programul m-a prins într-un moment de criză, m-am separat de vechiul asociat. Dacă se întâmpla acum un an, eram în depresie, poate nu mai făceam ceea ce fac azi cu pasiune.”
Gilbert Matei · antreprenor
Nu-ți scriu ca să te conving. Îți scriu ca să știi că ușa e deschisă până se umple echipa.
Intră pe lista de așteptare pentru echipa #49
Trei întrebări, un minut. Îți scriu eu înainte să se deschidă locurile.
Întrebări
Nu. Numele „5AM” vine din filosofia din spatele programului, ideea că dimineața ta setează tonul întregii zile. Oră obligatorie nu există.
Sunt oameni în program care se trezesc la 5:30, alții la 6:15, alții la 6:45. Important nu e ceasul. Important e ce faci cu prima oră din zi.
Da. Fix pentru asta e construit programul. Lecțiile sunt scurte, sesiunile sunt dimineața devreme, iar principiul de bază e minimul ne-negociabil: nu perfecțiune, ci un pas mic în fiecare zi cu care nu negociezi.
O participantă cu birou plin și familie a început cu un singur lucru, a dezactivat notificările de pe ceas. Apoi ora de somn. Apoi plimbarea spre birou. Pas cu pas.
Asta nu e o problemă de voință. E o problemă de sistem. Când ai încercat singur, fără structură și fără oameni în jurul tău, era normal să nu reziste. Nu tu ai eșuat.
Nu-ți cer să ai încredere în tine de la început. Îți cer doar primul pas. Încrederea vine din drumul parcurs.
La înscriere intri într-o echipă de 5-8 oameni care pornesc în aceeași zi cu tine, cu un mentor dedicat, absolvent cu experiență, care vă însoțește toate cele 6 luni. Vă vedeți o dată pe săptămână, dimineața.
Din 2016, toate programele mele s-au desfășurat doar cu echipe. E diferența dintre drumul făcut singur și drumul făcut însoțit.
Primele săptămâni: energia, somnul, claritatea dimineții. Astea se simt imediat.
Lunile 2-3: structură reală. Ziua planificată, o prioritate pe zi, sport regulat. Oamenii din jurul tău observă.
Lunile 4-6: schimbarea devine identitate. Nu mai încerci să fii organizat. Ești.
Nu promit miracole peste noapte. Promit o curbă crescătoare.
HERO e fundația. Cine vrea să continue are Invincible, un program de 12 luni de maturizare.
Cine nu continuă rămâne cu sistemele instalate. Am absolvenți care, la trei ani după program, se trezesc în continuare devreme și scriu în fiecare dimineață.
Mai am încă șase întrebări, cu tot cu răspunsuri, pe care le trimit pe email.
Intră pe lista de așteptare pentru echipa #49
Trei întrebări, un minut. Îți scriu eu înainte să se deschidă locurile.
Echipa #48 s-a închisEchipa #49 pornește luni, 28 septembrie