Regula 20-5-3, 11 tehnici pentru overthinkers și cum să ai senzație de satietate fără să mănânci mult

Regula 20-5-3, 11 tehnici pentru overthinkers și cum să ai senzație de satietate fără să mănânci mult

🔔 O idee de la mine

𝐀𝐢 𝐚𝐮𝐳𝐢𝐭 𝐝𝐞 𝐫𝐞𝐠𝐮𝐥𝐚 𝟐𝟎-𝟓-𝟑?

Află cum să-ți menții Sinele Tău Sălbatic, Fericit și Sănătos! 

  • Petrece 20 de minute zilnic în natura din vecinătate.
  • Petrece 5 ore pe lună într-un mediu natural semi-sălbatic.
  • Petrece 3 zile pe an în cea mai sălbatică natură la care ai acces.

Aceasta este regula 20-5-3 sau “piramida naturii”, care ne recomandă timpul minim pe care ar trebui să-l petrecem în natură pentru a reduce stresul și a fi mai sănătoși. 

O doză zilnică de 20 de minute în natură este suficientă pentru a-ți reduce nivelul hormonilor de stres, arată un experiment condus de MaryCarol R. Hunter. 
5 ore pe lună, petrece-le într-un mediu natural semi-sălbatic, precum o drumeție pe munte sau o plimbare cu bicicleta prin pădurile din afara orașului. 
Și în vârful piramidei, 3 zile pe an petrecute în cea mai sălbatică natură la care ai acces. Nu înseamnă că trebuie să îți pui viața în pericol, dar trebuie să ieși din zona de confort. 
Poți începe cu primul element din regula 20-5-3 și reîncarcă-ți bateriile în natură!
Așadar, la ce loc te gândești pentru a fi potrivit acestei ieșiri în natură?

👁️ O idee pentru Corp

Te-ai gândit dacă există o metodă să mănânci puțin dar totuși să te simți sătul?
Oamenii de știință au dovedit că felul în care mănânci este la fel de important ca ceea ce mănânci. 

Ce înseamnă acest lucru? Un proces extrem de important pentru sațietate este procesul de a mesteca. Mestecarea îi transmite creierului semnalul sațietății, iar cei care mestecă mai mult fiecare îmbucătură mănâncă de fapt cu circa o treime mai puțin. 

Citește aici cum să crești senzația de sațietate și să eviți senzația de foame atunci când vrei să slăbești. 

🧠 O idee pentru Minte

Știi expresia I overthink my overthinking?

Există o anumită categorie de persoane care au tendința să gândească și răzgândească tot ceea ce apare în viața lor. Acesta nu este întotdeauna un obicei foarte constructiv întrucât consumă extrem de multă energie. 

Am descoperit 11 trucuri pe care le poți folosi pentru a opri acest pattern:

  1. Revizitează o idee sau decizie doar în momentul în care primești o informație nouă. Nu da reply constant în mintea ta la ceva ce nu mai poți schimba 
  2. Cunoaște diferența dintre overthinking și rezolvarea problemelor 
  3. Regula 90-10. Aceasta face trimiterea la modul în care îți percepi valoarea personală. 90% ar trebui să vină dintr-o zonă de acceptare de sine și restul de 10%  din validările exterioare. 
  4. Oferă prezumția de nevinovăție. Tendința persoanelor care gândesc prea mult lucrurile este să creadă că cineva are planuri de a le face rău tot timpul. Oferă asumpția de nevinovăție și încearcă să vezi lucrurile obiectiv 
  5. Îmbrățisează necunoscutul. Nu ai un bol de cristal pentru prezicerea viitorului. Așadar, oricât de mult ai încerca să gândești lucrurile tot vor apărea situații necunoscute. 

Citește aici restul de 6 trucuri pentru overthinkers și cum poți să eviți ca acest obicei să-ți consume energia și să-ți strice relațiile cu ceilalți.

😕 O idee pentru Emoții

Ai folosit vreodată, atunci când ai făcut o promisiune, semnul de pinky promise?

Se pare că tactica este una întâlnită la japonezi. În momentul în care cineva nu respecta promisiunea făcută prin pinky promise i se tăia degetul. Asta da motivație să faci ceea ce ai spus că vei face, așa-i?

Obiceiul a apărut ca metodă de a convinge oamenii să-și urmeze promisiunile și să nu mai cadă pradă lipsei de motivație. 

Dar de ce ne demotivăm? Unul dintre motive este faptul că ne dorim să evităm, cu orice preț, disconfortul. Este expresia englezească: I don’t feel like it.

Sunt 3 pași pe care îi poți face pentru a evita să pici în această capcană(și fără să fie nevoie să-ți tai un deget 🙂 ):

  1. Analizează care sunt triggerele interioare. De ce eviți să faci anumite lucruri? Ce emoții îți stârnesc?
  2. Alocă-ți timp pentru tine. De multe ori ești prins în a termina lista de to do pentru job dar ai o listă de to do pentru o versiune mai bună a ta? Alocă-ți în fiecare zi timp să ai grijă și de lucrurile care te aduc mai aproape de ceea ce îți dorești să devii. 

Citește aici ultimul pas pe care îl poți face pentru a evita ca motivația să te părăsească și să câștigi timp valoros pentru dezvoltarea ta personală. 

🕊️   O idee pentru Suflet

De te-ai vedea prin ochii mei…

Câteodată ar fi atât de bine să reușim să ne vedem prin ochii celorlalți. Fiind atât de critici cu noi înșine avem tendința să ne considerăm mai jos decât suntem de fapt. 

La fel se întâmplă și cu frumusețea. 

Te invit să urmărești acest scurt video de la Dove care poartă cu el un mesaj atât de frumos. Și vreau să te las și eu cu el: Ești un om mai frumos decât crezi. Urmărește video-ul aici.

Distribuie

Despre Autor
____
Dan Luca este expert în productivitate și în echilibrul dintre profesie și viața personală. El ajută antreprenorii să-și creeze un mod de viață care să pună în echilibru familia, sănătatea, pasiunile, spiritualitatea și profesia, astfel încât să aibă cea mai bună viață posibilă. 

Mă bucură interesul tău!

Lasă-mi te rog datele tale
să te contactez