Timpul Tău Liber: de la Haos la Bucurie (pentru Efectul Maxim)

Timpul Tău Liber: de la Haos la Bucurie (pentru Efectul Maxim)

Oricât de mulți oameni consideră că ideea timpului liber este atrăgătoare în teorie, atunci când vine vorba de a renunța la muncă și la alte obligații personale și familiale – chiar și pentru câteva ore – gândul de a nu fi „productiv” poate fi o adevărată sursă de stres. 

Cum se poate ca timpul liber să fie cauza unui stres pentru unii oameni?

Pentru cei ce au hobby-uri și pasiuni și care abia așteaptă să se relaxeze, este posibil să li se pară absurdă această întrebare. 

În schimb, există alți oameni care văd timpul liber ca pe o pierdere de timp, considerând că acel timp este ”neproductiv”.

Din păcate pentru acest tip de oameni, un studiu recent publicat în Journal of Experimental Social Psychology ne spune că gânditul la relaxare sau la timpul liber ca la o pierdere de timp poate reduce starea de fericire.

Practic, dacă în timpul care l-ai dedicat relaxării, tu crezi de fapt că pierzi timpul, atunci evident ai un disconfort pe fundal care te stresează și care nu îți permite să te relaxezi cu adevărat. 

Obișnuit fiind cu multe responsabilități, în momentul în care iei o pauză, parcă ceva nu este la locul lui pentru tine. Partea mai puțin fericită este faptul că în această manieră ajungi la burnout foarte repede, și astfel îți scade productivitatea chiar în dorința ta de a fi productiv.

Atunci când încercăm să facem prea multe, această decizie poate avea consecințe negative asupra noastră. 

De ex: multitasking-ul poate reduce Coeficientul de Inteligență (IQ). Citește mai multe despre asta aici. 

Ce ne spune știința?

În timp ce munca poate conferi sens și un sentiment de scop în viață, timpul liber, cum ar fi timpul cu familia și prietenii, hobby-urile și exercițiile fizice, este ceea ce ne face viața fericită și sănătoasă”, spune dr. Gabriela Tonietto, profesor la Rutgers Business School-Newark.

Știința ne spune că pauzele nu sunt o pierdere de timp. 

La fel ca un mușchi, creierul obosește pe măsură ce este folosit, așa că pauzele sunt necesare pentru refacerea energiei mentale.

Studiile arată că pauzele reabilitează atenția și creativitatea, consolidează memoria și ne ajută să lucrăm la cel mai înalt nivel de care suntem capabili.

O pauză de 15 minute crește capacitatea de concentrare și reduce nivelul de stres.

Luând pauze îți realimentezi resursele mentale. De asemenea, se pare că momentele de inspirație de ”aha!” apar mai des la cei care au luat o pauză. 

Un studiu efectuat pe CEO din Fortune Top 500 a scos la iveală faptul că doar 16% dintre ei au spus ca cele mai bune idei le vin la birou. Ceilalți 84% au spus ca ideile geniale le vin la tenis, la plimbările prin natură, la duș, la golf sau când își cultivă hobby-urile. 

Ce se recomandă?

Dacă ești obișnuit să îți programezi fiecare minut din viața ta, probabil că te-ai gândit să îți programezi și timpul liber. Poate părea o idee grozavă la început, dar adevărul este că nimeni nu are nevoie de stresul suplimentar de a se ține de o agendă într-o perioadă în care ar trebui să-și acorde o pauză. 

Așadar, în loc de un itinerariu plin și rigid de activități non-stop, evaluează timpul pe care îl ai la dispoziție. 

Fie că este vorba de două ore sau de două zile, gândește-te la ceea ce îți place cu adevărat să faci, dar parcă nu ai timp niciodată pentru acea activitate. 

Este timpul tău liber, poți să faci absolut orice cu el atâta timp cât te relaxează și îți produce o oarecare doză de plăcere și entuziasm. Ce activități îți trec prin minte acum?

De asemenea, este important să îți amintești că în timpul liber nu este nevoie să realizezi un obiectiv specific

De ex: dacă îți place să alergi, nu ai nevoie să alergi cele 5 ture propuse de tine într-un anumit interval de timp. Dacă ai alergat doar 3 în acel interval, pentru că te-ai oprit să privești păsările din copaci și de pe cer, este în regulă. Este timpul tău liber. ”Enjoy the ride” cum s-ar spune.

Dacă nu știi ce ai putea face, dar ești genul care preferă să își țină mintea ocupată, cititul este o soluție. Unii designeri spun că pauzele de citit îi ajută să se calmeze și să-și limpezească gândurile.

Avertisment! Există pauze bune și pauze rele.

Este important ca pauzele luate să nu fie cele în care te conectezi tot la tehnologie, cum ar fi să verifici mail-urile pe laptop, să dai scroll pe telefon pe social media sau orice altă activitate digitală pentru că acestea tind să consume la fel de multă atenție și energie ca și cum ai lucra.

Care sunt pauzele bune?

1. Mergi sau fă exerciții. 

2. Conectează-te cu natura.. sau cu străzile. (vezi aici un articol despre acest subiect)

3. Ia prânzul sau o gustare sănătoasă.

4. Meditează.

5. Respiră de câteva ori profund.

6. Visează cu ochii deschiși.

7. Pictează.

8. Citește.

9. Creează.

10. Orice activitate care îți produce bucurie.

În concluzie, timpul liber este foarte important pentru a-ți putea încărca bateriile și pentru a deveni mai productiv și eficient așa cum ne dorim cu toții.  De asemenea îți recomand cu drag următorul articol Ingredientul esențial pentru productivitate de top.

Distribuie

Despre Autor
____
Dan Luca este expert în productivitate și în echilibrul dintre profesie și viața personală. El ajută antreprenorii să-și creeze un mod de viață care să pună în echilibru familia, sănătatea, pasiunile, spiritualitatea și profesia, astfel încât să aibă cea mai bună viață posibilă. 

Mă bucură interesul tău!

Lasă-mi te rog datele tale
să te contactez