„Tu driblezi, tu centrezi, tu dai cu capul…“
Transformare
În 1985, o cercetătoare din Ungaria a ajuns în America cu fiica de doi ani și cu nouă sute de dolari cusute în ursulețul copilului.
O chema Katalin Karikó și lucra la o idee de care nu-i păsa aproape nimănui: ARN-ul mesager ca medicament.
Zece ani i-au fost respinse granturile, unul după altul.
În 1995 a fost retrogradată, i s-a tăiat salariul și i s-a spus că nu mai are viitor academic acolo. În aceeași perioadă a primit și un diagnostic de cancer.
A rămas. Nu din curaj. A rămas pentru că nu avea unde să plece.
Doi ani mai târziu, la xerox-ul din holul departamentului, s-a certat cu un imunolog pe care nu-l cunoștea pentru că s-a băgat în fața ei la coadă.
Îl chema Drew Weissman și lucra la un vaccin împotriva HIV.
Au vorbit cât se copiau paginile.
Apoi ea i-a spus ce știe să facă:
„Pot să creez orice ARN vrei tu.”
Nu era o ofertă. Era tot ce mai avea.
Opt ani mai târziu au publicat împreună răspunsul la întrebarea la care ea lucrase singură un deceniu: cum introduci ARN într-un om fără ca organismul lui să-l atace.
Revista Nature a respins lucrarea. Revista Science, la fel.
–
Ea avea molecula necesară. El avea întrebarea necesară.
Niciunul nu avea ce avea celălalt, și niciunul nu ar fi ajuns singur la rezultatul pe care îl cătau.
Niciunuia nu i-a lipsit priceperea. I-a lipsit piesa deținută de celălalt.
Partea interesantă e că ea nu a știut asta timp de zece ani.
Nu a căutat un partener. Nu avea o strategie.
Ea doar a vorbit cu omul care era lângă ea, la aparatul de copiat, într-o zi obișnuită.
Așa că întrebarea – uneori – nu e cum să te disciplinezi mai bine.
Întrebarea e cum îți dai seama, din timp, că ai terminat ce puteai face singur… și că următoarea piesă din puzzle e poate la altcineva.
Implementare
Trei semne, ca să îți dai seama că ai nevoie de o piesă de puzzle din afară:
Pasul 1: Numără de câte ori ai re-pornit
Ia lucrul pe care îl tot începi.
Scrie pe o foaie fiecare dată când te-ai apucat de el: anul, luna, cât a rezistat.
Aceeași dietă. Același sistem de organizare. Aceeași hotărâre din ianuarie.
La a treia reluare, situația e foarte clară.
Nu mai e o problemă de metodă. Ai încercat trei metode.
–
Pasul 2: Ascultă-ți povestea pe care ți-o spui
Spune cu voce tare, ca și cum ai explica unui prieten, de ce nu a funcționat ultima dată.
Dacă explicația îți vine din prima, fără să te gândești, înseamnă că ai spus-o de multe ori în capul tău.
Ca s-o repeți de atâtea ori, ți-a trebuit timp.
Timpul ăla nu l-ai petrecut făcând.
Cine chiar face nu are răspunsul pregătit. Zice „nu știu de ce nu mi-a ieșit” și mai încearcă o dată.
–
Pasul 3: Fă analiza: Research vs. Acțiune
Pe două coloane: În stânga, minutele în care ai citit, ai ascultat sau ai căutat despre lucrul acela. În dreapta, minutele în care ai acționat.
Analizezi rezultatele vineri seara.
Dacă în stânga ai o durată mai mare decât în dreapta, ai terminat de învățat de mult. Mută focus-ul pe acțiune.
–
Pasul 4: Găsești un punct fix săptămânal
Aici se face diferența, și e partea pe care cei mai mulți o sar.
Nu fiindcă e grea.
Fiindcă are un cost pe care nu vrem să-l plătim: să recunoști în fața cuiva că nu-ți iese.
Alegi un om, azi. Nu cel mai potrivit din lume, cel care e lângă tine și te cunoaște.
Un prieten, o soră, un coleg de birou.
Și îi spui propoziția asta, care are trei părți și toate sunt importante:
„Încerc de [cât timp] să [lucrul concret]. Nu-mi iese. Te rog să mă întrebi vineri ce am reușit să fac.”
Fără explicații. Fără să ceri sfaturi, ai destule. Ceri o singură dată pe săptămână o întrebare.
Iar dacă îți vine greu să trimiți mesajul, ăsta e al patrulea semn, și e cel mai limpede dintre toate.
Sustenabilitate
De ani de zile, primul lucru pe care îl cer oamenilor din programele mele nu e disciplină.
E raportarea zilnică într-un grup.
Nu ca să-i controlez.
Fiindcă un om văzut face altfel decât un om singur, și asta se întâmplă din prima săptămână.
Omul care este punctul fix de vineri nu are nevoie să știe subiectul.
Nu are nevoie să te motiveze. E suficient doar să te întrebe.
–
Întrebări de calibrare:
- La ce lucru m-am întors a treia oară anul acesta?
- Îmi explic eșecul mai bine decât îl fac?
- Cine m-a întrebat, în ultima lună, ce am reușit din ce mi-am propus?
A fi autodidact e o aptitudine, nu o virtute.
Unii o au, cei mai mulți nu, iar dacă nu o ai și te porți ca și cum ai avea-o, plătești scump cu atenția și energia ta.
Resursele sunt mai aproape decât crezi, dar ai nevoie să fii deschis, să spui adevărul inconfortabil și să nu te miri prea tare atunci când omul de care ai nevoie e exact acolo lângă tine.
Rise & Shine!
Be a 5AM Hero!
Dan-Designer-de-Sisteme