“Micile lucruri sunt vitale. Micile lucruri fac marile lucruri să se întâmple.”
-John Wooden
Există un trend extrem de frustrant.
Și eu am am căzut în capcană… și tu ai căzut în capcană… probabil că nu sunt oameni care să nu fie în această categorie.
Trendul este… lipsa închiderii buclei de feedback sau conversațiile începute și neterminate sau mesajele citite care nu au avut parte de un răspuns.
E frustrant, e iritant, e… mai des decât ne-ar plăcea să acceptăm.
Comunicarea incompletă poate fi luată chiar și personal (“chiar așa puțin contez pentru el/ea…?”)
În lumea lui “prea ocupat”, “nu am timp”, “o să înțeleagă și dacă nu îi răspund”…
… cei care își iau timp să dea un feedback potrivit, util și de o manieră profesională… vor fi într-o ligă aparte (în mintea și inima celor cu care interacționează)
Uite aici un model extrem de simplu, dar care catalizează foarte multe lucruri în puține cuvinte.
E magia dată de o structură bună care își face treaba excelent:
Când răspunzi unei solicitări venite de la o persoană importantă pentru tine menționează 4 lucruri:
- Iată ce mi-ai cerut să fac –
- Iată ce am făcut –
- Iată riscurile/obstacolele (dacă există) –
- Dacă aș avea mai mult timp, aș face asta –
Să explorăm de ce funcționează atât de bine.
Super Hero Scoring
În fiecare ediție evaluez sistemul prezentat pe trei criterii: transformare, implementare și sustenabilitate.
Click să înțelegi calcularea scorului
Transformare
Update Impecabil în 4 Puncte:
• “Iată ce mi-ai cerut să fac…”
» Furnizează Contextul, aliniază percepțiile inițiale
• “Iată ce am făcut/realizat…”
» Formă clară de asumare a răspunderii, proprietatea rezultatelor/lucrurilor generate
• “Iată riscurile/impedimentele… (dacă există)”
» Gândire Critică, disponibilitate de a oferi o informație foarte utilă într-o posibilă decizie ulterioară
• “Dacă aș avea mai mult timp, aș face asta…”
» Gândire Strategică, disponibilitate la efort suplimentar cu impact concret în rezultatul final așteptat
Implementare
Înainte să trimiți următorul update/status, petrece câteva minute notându-ți gândurile conform contextului în 4 puncte.
Poți să notezi aceste lucruri într-un jurnal fizic sau digital.
Eu prefer mediile digitale (Evernote), deoarece acest mediu este mai ușor de folosit pentru actualizări viitoare.
Sustenabilitate
De ce să investești câteva minute suplimentare și să oferi un Update Impecabil?
- Claritate și Înțelegere:
Update-urile bine făcute creează contextul în care toată lumea înțelege progresul, problemele și obiectivele, eliminând confuziile și neînțelegerile.
- Eficiență și Productivitate:
Informațiile clare și concise permit colegilor și colaboratorilor să lucreze mai eficient, economisind timp și resurse, și evitând eforturile dublate sau contradictorii.
- Responsabilitate și Angajament:
O comunicare ritmică și transparentă încurajează responsabilitatea și angajamentul în rândul echipei, contribuind la crearea unei culturi de muncă pozitive și productive.
Pentru binele carierei tale, pentru binele relațiilor profesionale, pentru claritatea pe care o vei avea în mintea ta… alege să dai un Update Impecabil… de fiecare dată (sau cât mai des)
Spor mare să ai!