Cum sa iti descoperi si traiesti pasiunea (in 5 pasi)

Da-mi voie sa iti pun cateva intrebari:

Care este visul tau cel mai mare?

Si mai mult… care este imaginea cea mai inalta pe care o poti visa despre tine?

… si la polul opus…

Care este frica ta cea mai mare? (si nu ma refer aici la frica de paianjeni, serpi sau inaltimi)

Ma refer la acel lucru pe care daca nu il faci in viata asta ai regreta cel mai mult?…

Inainte sa iti zic care este frica mea cea mai mare, cel mai mare vis al meu si cum am ajuns sa imi traiesc pasiunea… da-mi voie sa iti spun o poveste:

“Era o dimineata de iunie din 2009, in Timisoara, era inainte de ora 6 dimineata si eu zaceam intins pe jos pe gresia rece din baie.

Tocmai avusesem o convulsie precedata de pierderea cunostiintei pentru cateva secunde.

Am fost adus la realitate de tipetele ingrijorate ale sotiei mele care era insarcinata in 5 luni cu primul nostru baiat.

In urma convulsiilor mi-am izbit capul si mai ales nasul de un colt de perete si mi-am provocat o julitura serioasa din care tasnea sange.

Nu mi-am dat seama prea bine ce se intampla pana nu au ajuns cei de la urgenta si mi-au facut primele testari.

M-au pus pe targa si m-au coborat cele 4 etaje scara cu scara. Cativa vecini treziti de zgomot au iesit in usa si ceea ce probabil gandeau era… “saracul, e asa de tanar…”

Iar in capul meu rulau cateva scenarii destul de sumbre… “daca asta e sfarsitul? daca nu mai apuc sa imi vad baiatul? daca nu mai apuc sa imi realizez toate planurile pe care mi le-am facut?…”

O sa revin la acest eveniment definitoriu din viata mea, insa as vrea sa clarific inainte un cuvant cheie din conversatia noastra:

PASIÚNE, pasiuni, s. f. 1. Stare afectivă deosebit de intensă și durabilă pentru cineva sau pentru ceva; dragoste foarte puternică; 2. Înclinație vie, însoțită de plăcere pentru obiectul studiat sau pentru profesia exercitată. ♦ Dorință, aspirație. 3. Viciu, patimă distrugătoare.

Cuvantul cheie in aceasta definie este “vie”

Pasiunea este ceea ce ne face sa ne simtim vii… iar noi ca oameni vrem sa traim cat mai intens.

Iti cunosti lucrurile care te pasioneaza? Daca da, esti un norocos…

Daca inca nu ti le cunosti, cat timp ti-ai luat ca sa iti explorezi profunzimile si sa afli ce iti face sufletul sa rada?

Se spune ca oamenii, intr-o viata intreaga, isi aloca mai putin timp sa isi planifice viata decat isi aloca sa isi planifice o singura vacanta.

De ce e importanta pasiunea?

Pentru ca tindem sa punem sus pe lista lucrurile care ne fac sa ne simtim bine, cu conditia sa le si cunoastem… pentru ca…

Prin contrast, o viata fada, fara lucrurile si experientele pe care ni le dorim, genereaza o deconectare emotionala si implicit o viata monotona si neimplinita.

Pasiunea este un factor care te ajuta sa te concentrezi, sa devii mai productiv si iti permite foarte des sa experimentezi starea de flux/flow.

Si vreau sa iti ofer o strategie in 5 pasi prin care sa ajungi sa descoperi si sa traiesti zi de zi ceea ce te pasioneaza si chiar sa faci din aceasta pasiune un scop in viata.

Povestea 5AM si povestea mea respecta aceasta strategie, desi nu am facut lucrurile in mod constient, dar m-am bucurat ca intuitia mea mi-a dat indiciile potrivite la momentul potrivit, dupa cum o sa observi in continuare.

Pasul 1: Fa o lista

Incepe cu hartie si creion sau pix. Din multiple motive, cand vine vorba de interiorul nostru, cu cat e mai personala experienta si folosesti modul analogic in locul celui digital, cu atat conectarea e mai profunda.

Primul lucru este sa scrii 25 de subiecte in legatura cu care esti curios in mod natural. Adica, daca ai avea un weekend liber, ti-ai dori sa citesti carti in acel domeniu, si chiar sa vorbesti cu 1-2 experti.

Cheia aici este sa fii cat mai specific: nu se califica subiecte de genul – nutritie, sport, productivitate etc, pentru ca sunt prea generale.

De exemplu te poti gandi la subiecte ca si:
– cum pot juice-urile verzi pe baza de spanac sa dubleze nivelul de energie zilnic
– cum pot alergarile scurte in sprinturi de cate 1 minut sa creasca nivelul de oxigenare al creierului
– cum poti dubla rezultatele unei zile folosind primele doua ore ale zilei pentru primele 3 prioritati

Eu inca din facultate stiam ca imi doresc sa lucrez cu oamenii si sa ii ajut sa se dezvolte si mai stiam ca eram pasionat de procese, fluxuri, strategii, ceea ce tinea de partea de management. Ca urmare am intrat la Facultatea de Managementul Firmei si in AIESEC (asociatia studenteasca) in departamentul de Resurse Umane.

Pasul 2: Vaneaza intersectiile

Curiozitatea singura nu e suficienta.

Nu exista suficienta electricitate care sa genereze focus si dedicare. Insa locul in care se strang 3, 4 sau mai multe conexiuni se genereaza o furtuna electrica!

Cand mai multe conexiuni se intersecteaza intervine si neurobiologia care ne da un stimul sa continuam. Simplul fapt ca incepem sa detectam tipare genereaza secretia de dopamina.

De ce este acest lucru foarte relevant?
1. Dopamina ajuta sa ramai focusat pentru mai mult timp
2. Dopamina te ajuta sa detectezi si mai multe tipare
3. Dopamina te face sa te simti bine si sa vrei si mai mult

Mi-am promis din facultate sa tin aproape aceste doua arii majore de interes pentru mine: daca una dintre arii imi va fi job, cealalta imi va fi hobby, dar nu voi renunta la niciuna.

Ca urmare, mi-am hranit zona de procese, fluxuri, proceduri intr-o firma de audit financiar din Big 4, intr-o multinationala si intr-o firma de training. In paralel mi-am hranit nevoia de a ajuta oamenii sa creasca prin discutii seara cu colegii mei din audit si prin training si coaching in firma de training.

Insa marele moment de “a-ha” l-am avut in 2010 cand am pus aceste doua domenii de interes si curiozitate impreuna si am descoperit ca locul in care se intalnesc este ceea ce este numit “productivitate personala”

Pasul 3: Joaca-te

Dupa ce ai gasit aceste intersectii, aloca-ti timp zilnic sa explorezi aceste spatii care te atrag: urmareste speech-uri, citeste carti, vorbeste cu prieteni care au expertiza in acele domenii. Hraneste aceste curiozitati, dar hraneste-le zilnic.

Cand inaintezi cu pasi marunti, dai ocazia mintii tale sa proceseze aceasta informatie fara sa simta presiune sau respingere. De aici vor rezulta si mai multe conexiuni, si mai multa dopamina, si mai multa motivatie, si in timp… si ceva expertiza.

In acest pas vrei sa acumulezi informatii despre acest domeniu, despre originile lui si mai ales vrei sa inveti limbajul pe care il folosesc expertii pentru ca acesta este singurul mod in care poti acumula expertiza.

Limbajul este esential pentru ca te ajuta sa gandesti in acest domeniu, si mai mult, te ajuta sa ai conversatii legate de acel domeniu, lucru care este esential in acest proces.

Cand mi-am dat seama ca Productivitatea Personala este ceea ce vreau sa fac am inceput sa citesc carti ca un nebun, am mers la multe cursuri, am vizionat webinarii pe internet… orice avea oarecare legatura cu acest subiect. Mi-am facut prieteni pe viata din Stephen Covey, Robin Sharma, Brian Tracy sau Tim Ferriss… chiar si fara sa ii fi intalnit in persoana niciodata.

Pasul 4: Iesi in lume

Da e adevarat ca te simti bine in aceste locuri in care se intersecteaza lucrurile care te intereseaza. Insa senzatia de implinire creste exponential atunci cand ajungi si ai reusite in public.

Mai exact atunci cand primesti feedback pozitiv, cand primesti incurajari ca esti pe drumul cel bun, cand ti se spune ca ceea ce faci ti se potriveste.

Poti sa incepi destul de simplu prin a te subscrie la un grup online pe acel subiect. Porneste o pagina de Facebook pe acel domeniu. Interactioneaza cu oameni in viata reala si cere feedback in mod proactiv.

Inainte sa declari public ca vei face din acel subiect domeniul tau de expertiza, e bine sa ajungi sa ai propriile idei si perspective despre acel topic. Nu e niciodata placut sa fii un incepator si nu e placut nici sa faci doar o compilare de idei a ceea ce au spus altii. Oamenii percep expertiza in proportie directa cu know-how-ul dezvoltat de expert.

Vei avea un nivel mult mai mare de energie si pasiune vorbind despre ideile tale decat ale oricarui mentor de al tau. E natura noastra umana.

Pentru mine, un punct de cotitura a fost cand am inceput sa ma trezesc la 5 dimineata, in octombrie 2010. Am inceput sa practic asiduu ceea ce am studiat si am inceput sa am rezultate. Apoi am inceput sa povestesc si altora despre rezultate mele. Incet, incet, primeam tot mai multe cereri de a rapunde la intrebari, si de a ajuta si alti oameni sa ajunga sa aiba rezultatele mele.

Pasul 5 – Cum sa transformi pasiunea intr-un scop in viata

Intr-un mod simplist, pasiunea este ceva ce te pasioneaza doar pe tine. Te consuma sau te inalta, depinde de contextul in care se manifesta. Pasiunea poate fi egoista si poate exclude alti oameni.

Insa nu e nevoie sa fie asa.

In momentul in care transformi o pasiune intr-un scop mai inalt, abia atunci poti cunoaste implinirea suprema.

Te pun iarasi la treaba: scoate o alta foaie de hartie si scrie care sunt 15 probleme globale cu care se confrunta omenirea si pe care TU ti-ai dori sa le vezi rezolvate. E interesant ca cele mai mari probleme ale omenirii sunt si cele mai mari oportunitati de business.

Acum uita-te dupa intersectia in care o problema globala se intersecteaza cu un domeniu de care esti foarte interesat. Acel loc este conexiunea dintre pasiunea ta si scopul mai mare la care poti sa te racordezi.

Dintr-o data ai in fata ta o super oportunitate de business si in acelasi timp, o super ocazie sa iti traiesti si hranesti lucrul care te pasioneaza atat de mult. Bonus, cresti calitatea vietii unui numar foarte mare de oameni.

Pentru mine pasiunea si scopul meu in viata este sa conving cat mai multi oameni sa isi inceapa ziua cu propria persoana.

Chiar sa se trezeasca la 5 dimineata daca e nevoie, dar sa inceapa ziua la persoana intai singular.

Sa isi dea lor mult ca apoi sa poate da si celorlalti din preaplinul lor. Nu poti oferi nimic din paharul tau gol!

Acesta este pasiunea si scopul meu suprem.

Iar frica mea cea mai mare este nu imi voi realiza potentialul pe care il am. Mi-este frica de micile rataciri, de mizele insignifiante care imi capareaza atentia, de buturugile care ma pot scoate de pe drumul meu.

Cu totii am avut si vom mai avea deviatii de la traseu insa toate acestea fac parte din viata.

Insa, acea experienta din 2009 a accelerat ceva in mine. A fost o sperietura care m-a trezit. Am facut pasi mai mari si mai rapizi in directia pasiunii mele.

Asa ca e important sa iti tii visele aproape, cunoaste-ti fricile si hraneste-ti pasiunile care se pot transforma in oportunitati de a impacta in bine viata unui om sau unui milion de oameni.

„Incepe sa faci tot ceea ce poti face sau visezi ca poti face.

Curajul contine geniu, putere si magie.” (Johann W. von Goethe)

(articol adaptat dupa speech-ul de la 11even Fagaras, 11.11.2017)

10 Comments

  • Paul Visan says:

    O alimentație sănătoasă cu adevărat (vegana/frigiditate), prin alcalinizarea mediului intern, induce implicit creierul intr-o stare de liniște și gândire mai corecta și calitativa!
    Bravoooooo tie Dan Luca pentru tot ce faci!

  • Lucian says:

    Pasiunea mea este sa scriu. Cum cred ca pot aduce valoare in viața oamenilor?
    Dându-le sa citească povestiri in ale caror situații s-au regăsit vreodată, se recunosc in prezent sau conștientizează ca se pot afla intr-o zi. Sentimentul trăit poate fi de eliberare, pentru ca majoritatea oamenilor refuza sa deruleze scenarii din întâmplări trecute, prezente sau/si viitoare, care le-ar putea hrăni temerile întunecate.
    Problema e ca povestirile exista dar N-au ajuns încă la oameni.

  • Angela Ifrim says:

    “Pentru mine pasiunea si scopul meu in viata este sa conving cat mai multi oameni sa isi inceapa ziua cu propria persoana”.
    Multumesc Dan Luca pentru claritate, concizie si sinceritate. Cred ca urmand acesti pasi, nu ai cum sa ratezi sa-ti traiesti pasiunea!

  • Feri says:

    Super articolul. Speech-ul de la 11even Fagaras este/va fi disponibil si on-line?

  • Mihaela says:

    Eu am inceput incet, incet sa-mi traiesc pasiunea – aceea de a ajuta oamenii sa-si atinga potentialul. Imi place sa le transmit ca pot face ceva intr-o situatie, sa actioneze, sa nu fie pasivi. De ex isi pot imbunatati sanatatea prin alimentatie.
    Mi-a placut articolul tau. Succes!

  • Dan says:

    Rezonez cu cele ce ai scris.
    Pe mine ma pasioneaza un stil de viata sanatos (nutritie, miscare, psihologie)+obiceiuri productive, care sa duca pe oricine la un nivel mai inalt de performanta si eficienta personala. Aici intra si trezitul devreme, in jur de 5. Deocamdata influentez putine persoane(cei apropiati) in sensul asta.

  • Mihaela Pislariu says:

    Iti multumesc si te felicit ! Coerenta, concizia, modul practic in care a fost scris articolul, sinceritatea si modul deschis in care a fost abordat subiectul, foarte educativ de altfel, demonstreaza ca tie chiar iti pasa, ca tu chiar ai constientizat ca e foarte important sa ne urmam vocatia, sa tinem cont de abilitatile noastre, de ceea ce ne insufleteste cu adevarat, ca numai asa avem cele mai multe sanse sa ne atingem potentialul maxim, sa-i ajutam si pe ceilalti si, intr-un final sa fim fericiti. Si cel mai important, poate… Tu vrei ca si ceilalti sa afle ce ai descoperit tu. Ba, mai mult, esti dispus sa-i ajuti si pe ceilalti sa-si gaseasca menirea pe acest pamant. Aveam nevoie de articolul asta, eu cel putin… Poate n-ar fi rau sa scrii un articol cu ce se poate intampla daca uitam ca personajul principal din propria noastra viata suntem noi, daca ne lasam tarati de mirajul banilor si imbratisam o profesie care nu ni se potriveste, ce se intampla cand incetam sa mai zarim luminita de la capatul tunelului, cand investim mai mult in altii decat in noi sau mai mult in partea exterioara si materiala a vietii noastre, decat in interiorul nostru… Sincere felicitari, inca o data !

  • ana gtadinaru says:

    visul meu e sa constientizez oamenii ca sunt mai mult decat partea lor materiala ca a trai e alt ceva decat a exista e mai mult decat a exista ca pentru a trai ai nevoie sa ai si trupul si sufletul si mintea sanatoase

  • Alina Grosan says:

    Mulțumesc, Dan Luca și 5am…Clubul a venit in viața mea intr-un moment de răscruce, când am fost nevoită de către viața sa ma reinventez ca om. Am găsit aici prieteni, mi-am educat motivația, mi-am resetat obiective…și ma trezesc cu drag la 5 pentru întâlnirea cu mine însămi și cu oamenii din grup. Impactul in viața mea e unul real, concret, deși relaționarea e virtuală

  • Dorel C. L. says:

    Frumos. Reconfortant. O delectare langa cafeaua de dimineata. 5AM m-a ajutat enorm intr-o perioada critica. Iti sunt recunoscator!

Scrie un Comentariu