„Nu sunt scriitor. M-am păcălit pe mine și i-am păcălit și pe alții.”
John Steinbeck, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, într-un caiet scris doar pentru el
Transformare
E marți, 11:20.
Vorbești la telefon cu cel mai mare client pe care l-ai avut până acum.
Îi spui prețul: 4.000 de lei.
Și, înainte să apuce să zică ceva, adaugi: „Dar putem discuta.”
Nimeni nu ți-a cerut o reducere.
Ai oferit-o tu, în cele două secunde de liniște de la celălalt capăt al firului.
În altă zi…
Șeful îți laudă proiectul, iar tu numeri în gând trei greșeli pe care nu le-a observat.
Sau te întorci la birou după concediul de creștere a copilului și un coleg îți explică pe îndelete un proces pe care l-ai pus la punct chiar tu.
Tu dai din cap și nu zici nimic.
În spatele fiecărui gest stă aceeași propoziție, pe care n-o spui nimănui: „O să se vadă că nu știu atât de mult cât cred ei.”
–
Vara lui 1938. John Steinbeck scrie Fructele mâniei în o sută de zile de lucru, de mână, cam două mii de cuvinte pe zi.
Nu e la început de drum.
Are deja în spate un roman de succes, Oameni și șoareci.
În paralel, scrie într-un al doilea caiet, doar pentru el.
În fiecare zi de lucru, înainte să se apuce de roman, scrie acolo câteva rânduri: că vecinii dau drumul la radio toată ziua, că editura lui e aproape de faliment, că se simte „foarte mic, neputincios și incapabil”.
Într-o zi din vara aceea scrie:
„Nu sunt scriitor. M-am păcălit pe mine și i-am păcălit și pe alții.”
Ultimul rând din caiet e din 26 octombrie, ziua în care termină cartea: „Am terminat azi. Să dea Domnul să fie o carte bună.”
Caietul apare abia după cincizeci de ani.
Cartea ia Pulitzerul (cel mai prestigios premiu în literatură)
Nu s-a vindecat de îndoială, doar i-a găsit un loc unde să stea (cuminte)
Dovezile exterioare nu i-au diminuat îndoiala de sine a lui Steinbeck.
Probabil că nici ție nu îți va trece cu următoarea promovare, sau următorul succes.
Ce poți alege e altceva: unde scrii această îndoială, ca să nu mai decidă ea în locul tău.
Implementare
Jurnalul Paralel e un caiet mic, care stă acasă, lângă cafeaua de dimineață, și pe care nu-l citește nimeni în afară de tine. Îți cere trei minute dimineața și trei minute seara.
Pasul 1: Dimineața, scrie-ți îndoiala ca pe o prognoză
Uită-te în calendarul zilei și alege momentul la care ți-e cel mai teamă să greșești: oferta, ședința, discuția cu șeful.
Scrie propoziția din cap exact cum sună, fără s-o corectezi.
Apoi scrie, dedesubt, ce prezice ea că o să se întâmple, ca pe o prognoză meteo.
Ceva ce s-ar vedea sau s-ar auzi în exterior, nu ce gândește celălalt:
- „Clientul o să zică că e prea scump și o să închidă.”
- „O să mă întrebe ceva la care nu știu răspunsul și o să se lase o tăcere jenantă.”
- „Șeful o să găsească o greșeală în proiect și o să mi-o spună în ședință.”
Dacă îndoiala e un fapt adevărat („colegii au zece ani de experiență, eu am doi”), n-ai ce verifica la ea.
Verifici ce prezice: „colegii o să-mi respingă ideea în ședință”.
La final, un singur rând cu ce faci azi, oricum: „Spun prețul de 4.000 de lei și tac până răspunde clientul.”
–
Pasul 2: Seara, scrie ce ai făcut și ce s-a întâmplat
Două rânduri, sub prognoza de dimineață.
Ce ai făcut, efectiv: „Am spus prețul și am tăcut. Au fost cele mai lungi trei secunde din săptămână.”
Ce s-a întâmplat: „A cerut oferta în scris, până vineri.”
Dacă în timpul zilei ai făcut ceva din cauza îndoielii, scrii și lucrul acela:
„Am refăcut prezentarea a patra oară.”
„Am zis «dar putem discuta».”
Scrii ce ai făcut, nu cum te-ai simțit.
–
Pasul 3: La sfârșit de lună, pune DA sau NU lângă fiecare prognoză
Ultima duminică din lună, cincisprezece minute, cu un pix.
Lângă fiecare prognoză scrii DA sau NU, la o singură întrebare: s-a întâmplat lucrul de care îmi era frică ?
Scrii DA doar dacă ai o urmă pe care o poate vedea și altcineva: un refuz, un mesaj, o întrebare la care n-ai știut să răspunzi. Fără evidență din lumea reală, scrii NU.
Când e DA, nu e un verdict despre tine.
E un lucru de învățat, de exemplu cum răspunzi la întrebările despre buget, și îi dai o oră în calendar săptămâna următoare.
Apoi numără DA-urile și NU-urile și scrie cele două cifre sus, pe prima pagină a lunii următoare, de exemplu „3 DA, 14 NU”.
O să le vezi în dimineața în care îndoiala o să-ți spună din nou că știe ce urmează.
Sustenabilitate
Trei minute dimineața, lângă planul zilei. Trei minute seara. Cincisprezece minute în ultima duminică din lună.
Nu-ți propui o zi în care îndoiala să nu mai apară.
Îți propui ca îndoiala să aibă un loc în caiet, să o scoți din tine, iar prețul să-l spui întreg, fără „dar putem discuta”.
Când se umple caietul, nu-l arunci. Păstrezi în el, scrise de mâna ta, zilele în care credeai că nu ești în stare și ai făcut lucrul oricum.
Întrebări de calibrare:
- Ce am făcut săptămâna aceasta din cauza îndoielii: un preț micșorat, o ofertă lăsată în ciorne, un „poate greșesc, dar…”?
- Câte dintre prognozele de dimineață s-au adeverit, de fapt?
- Ce am făcut totuși, deși propoziția din cap îmi spunea că nu pot?
Cea mai sigură propoziție din caietul lui Steinbeck a fost și cea mai greșită: „Nu sunt scriitor.”
A scris-o omul care avea să ia Pulitzerul și, mai târziu, Nobelul pentru Literatură.
Îndoiala ta vorbește la fel de sigur, doar că până acum n-ai avut unde s-o verifici.
Acum ai un caiet în care vezi, lună de lună, cât de des are dreptate.