
„Cele mai multe decizii sunt ca pălăriile. Probezi una și, dacă nu îți place, o pui la loc și probezi alta.” (James Clear)
E joi, 18:40.
Ești în mașină, în fața casei, cu motorul oprit, și ai 14 mesaje de la echipă.
Unsprezece dintre ele se termină cu „tu ce zici?”.
Colega de la marketing te întreabă dacă lasă postarea de mâine albastră sau o face verde. Un coleg de la vânzări vrea să știe dacă îi dă unui client vechi un discount de 5%.
Răspunzi la toate și intri în casă la 19:10.
–
La 21:30, după ce au adormit copiii, te așezi la laptop ca să te gândești la decizia pe care o amâni de trei săptămâni: deschizi sau nu al doilea punct de lucru.
Te uiți zece minute la aceleași cifre și închizi laptopul.
Azi ai decis pentru toți ceilalți, iar pentru decizia mare nu ți-a mai rămas energie.
–
Poate ai încercat deja și invers. Într-o dimineață de luni ai spus în ședință: „De azi decideți voi.”
Miercuri, cineva a dat un discount de 20% unui client nou, iar tu ai aflat din factură.
Joi ai luat toate deciziile înapoi, iar la 18:40 aveai din nou 14 mesaje.
Când ai spus „decideți voi”, nu le-ai spus și care decizii sunt ale lor și care rămân ale tale.
–
Am fost și eu acolo, cu prima mea echipă.
La 20 de ani am preluat, de la omul care renunțase, organizarea unei conferințe internaționale cu 120 de lideri din 13 țări. Echipa de 28 de oameni nu o alesesem eu, oamenii erau demotivați fiindcă plecase liderul lor, iar termenele proiectului erau deja ratate.
Credeam că un lider bun e cel care muncește cel mai mult și se sacrifică pentru proiect, așa că ajunsesem cel mai obosit om din echipă.
Mi-ar fi fost mult mai ușor dacă stăteam cu fiecare dintre cei 28 de oameni și stabileam clar ce decide fiecare și ce rămâne la mine.
–
Și mai e ceva: când crește presiunea, crești controlul și păstrezi tot mai multe decizii la tine.
Amy Arnsten, cercetătoare la Yale, a arătat că stresul pe care simți că nu-l mai poți controla oprește întâi partea din creier care cântărește deciziile.
Toate deciziile ajung pe biroul tău, adică la creierul care se oprește să mai funcționeze în stres ridicat.
Ce poți face e să pui o etichetă pe fiecare decizie, ca să fie clar dinainte cine o ia: tu sau omul din echipă.
Dacă pui eticheta pe cinci decizii, în următoarele patru săptămâni dai două dintre ele mai departe. Iar seara, la 21:30, îți rămâne mai multă energie pentru decizia despre al doilea punct de lucru.
Pașii 1 și 2 îi faci azi, la cafea, cu o foaie, un pix și telefonul, în 30 de minute. Pasul 3 îl faci luni.
Pasul 1: Scrie-ți cele cinci decizii
Deschizi mesajele de la echipă din ultimele patru săptămâni și cauți întrebările la care ai răspuns tu.
Scrii pe foaie, pe scurt, cinci decizii care au ajuns la tine de cel puțin două ori, iar lângă fiecare, numele omului care te-a întrebat. De exemplu:
• culoarea postărilor (colega de la marketing);
• discountul de 5% pentru clienții vechi (colegul de la vânzări).
–
Pasul 2: Pune-i fiecărei decizii eticheta
Etichetele le-am luat de la James Clear, din newsletterul lui, „3-2-1”.
Trei feluri de decizii în funcție de durata efectului pe care îl generează:
• Pălărie: o încerci, vezi dacă ți se potrivește. O scoți dacă nu e potrivită. Culoarea unei postări, ora unei ședințe.
• Tunsoare: o decizie cu care va fi nevoie să trăiești un timp. Se repară în câteva săptămâni sau luni. Un discount de 5%, un furnizor nou, un om nou, angajat pe perioadă de probă.
• Tatuaj: rămâne. Sau e foarte dificil de scos. Un credit, un asociat, un contract pe cinci ani.
Atenție la eticheta greșită!
Îți dai trei luni ca să alegi o aplicație de notițe, care e o pălărie.
Și semnezi într-o după-amiază contractul de închiriere pe cinci ani pentru birou, care e un tatuaj.
Lângă fiecare decizie etichetată „tatuaj”, scrii în cât timp o repari dacă iese prost și cât te costă reparația, în lei. Dacă o repari în câteva săptămâni, e tunsoare.
–
Pasul 3: Dă-i echipei Harta deciziilor
Luni dimineață trimiți pe grupul echipei aceste trei rânduri:
• Pălărie: decizi tu.
• Tunsoare: decizi tu și mă anunți.
• Tatuaj: mă întrebi înainte.
Din cele cinci decizii de pe foaie, alegi două pe care le dai mai departe oamenilor care te-au întrebat: o pălărie, pe care de acum omul o decide singur, și o tunsoare, pe care o decide și te anunță.
Fiecăruia îi spui, pe nume, ce s-a schimbat: „Culoarea postărilor e pălărie. De azi decizi tu.”
Dacă nu ai echipă, folosești aceeași hartă acasă, cu copiii mari. Copilul decide singur cu ce se îmbracă. Pe ce își cheltuie banii de buzunar decide tot el, dar te anunță. Iar la ce liceu se înscrie, te întreabă înainte.
În prima săptămână, mesajele cu „tu ce zici?” vin la fel ca înainte. Răspunzi la fiecare cu eticheta ei, de exemplu: „E pălărie. Decizi tu.”
Uneori colega o să aleagă o culoare pe care tu n-ai fi ales-o. Dacă postarea verde nu iese bine, o schimbă ea a doua zi. Dacă iei tu decizia înapoi, te întreabă din nou la următoarea postare.
După patru săptămâni numeri de câte ori au mai ajuns la tine cele două decizii și alegi următoarele două decizii.
Întrebări de calibrare săptămânală:
• Câte mesaje cu „tu ce zici?” am primit săptămâna aceasta și la câte am răspuns cu eticheta?
• Ce decizie a luat echipa fără mine și a ieșit bine?
• La ce decizie mare mi-am dorit să mă gândesc în ultimele zile și în ce zi am avut energie pentru ea?
Sub presiune, orice pălărie pare un tatuaj.
Sunt curios: care e prima pălărie pe care o dai mai departe luni dimineață?
Rise & Shine!
Be a 5AM Hero!
Dan-Designer-de-Sisteme
În fiecare dimineață de Sâmbătă primești strategii practice și ușor de implementat care îți elimină din viață haosul, frustrarea și epuizarea pentru a obține energie, productivitate și echilibru.
Fără spam. Întotdeauna gratuit. La momentul potrivit.