#109 Sistem Anti Copleșire Informațională [Geamandura]

Timp de citire: 4 minute
Picture of Dan Luca

Dan Luca

Expert în Productivitate & Designer de Sisteme

Între stimul și răspuns există un spațiu. În acel spațiu se află libertatea noastră.” — Viktor Frankl

E 6:45 dimineața. Îți pregătești cafeaua. 

Deschizi telefonul „doar să vezi ce e.” 

Trei știri despre război. Un titlu despre inflație. 

Un clip despre cum AI-ul va înlocui joburi și va falimenta business-uri. 

Un prieten care a dat share la o teorie a conspirației. Închizi telefonul. 

Dar corpul tău nu se liniștește. Ba din contră… 

Mâinile se crispează, respirația e scurtă, gândurile deja aleargă în o mie de direcții. 

Toate stresante.

N-ai vorbit cu nimeni, n-ai ieșit din casă — dar sistemul tău nervos e deja în modul de supraviețuire.

Am trăit exact senzația asta. De mai multe ori. 

Am avut o perioadă în care prima oră din zi era dedicată știrilor — „să fiu informat.” Citeam despre crize pe care nu le puteam influența, mă activam pe modul de supraviețuire, și apoi începeam ziua deja epuizat. 

Nu mai aveam energie pentru ce conta cu adevărat. 

Corpul meu era non-stop gata de luptă, gata de fugă, niciodată în repaus.

Problema nu e că există prea multă informație. 

Problema e că ai pierdut capacitatea de a-ți reseta atenția și de a reveni la tine. 

Problema este că punctele tale de reper sunt în exteriorul tău și nu în INTERIORUL tău. 

Gândește-te la o geamandură. 

Vine un val mare — o scufundă. Dar revine. De fiecare dată. 

Nu pentru că evită valurile. Ci pentru că are ancoră și flotabilitate. 

Cine consumă informație fără un filtru de relevanță e ca o geamandură fără ancoră — fiecare val o duce mai departe de locul ei natural. 

Și la un moment dat, nu mai știe unde era legată și ce conta cu adevărat.

Costul real nu e că ești „stresat de știri.” 

Costul e că ești scos de pe drumul tău — de pe prioritățile tale, de pe valorile tale, de pe viața ta reală. 

Pasul 1: Resetul Fiziologic — scoate corpul din modul simpatic (luptă sau fugi) 

Înainte să filtrezi informația, recalibrează-ți sistemul nervos. 

Când ești în modul simpatic (fight-or-flight), orice informație devine amenințare. 

Creierul nu mai distinge între un titlu de ziar și un pericol real.

Fă asta în fiecare dimineață, înainte de orice ecran:

  • 5 respirații box breathing: inspiri 4 secunde, ții 4, expiri 4, ții 4. Repetă de 5 ori. Durează 80 de secunde. Activează sistemul parasimpatic (relaxare) imediat.
  • 10 minute de mișcare — plimbare, stretching, TABATA. Corpul care se mișcă iese din îngheț.
  • Zero ecrane în prima oră. Prima oră e a ta, nu a algoritmului.

Când simți activare pe modul de supraviețuire în cursul zilei — o știre, o conversație, un scroll care te-a prins — revino la respirație. 

3 respirații lungi, cu expir dublu față de inspir. 

E suficient ca să ieși din reflexul de auto-protecție.

Pasul 2: Filtrul Strategic — semnal, nu zgomot

Nu te rupe de realitate. Alege ce intră pe radarul atenției tale. 

Ia o foaie și răspunde la două întrebări:

„Ce 3 surse de informație îmi influențează direct viața și deciziile?” 

— poate o publicație de business, un podcast relevant, un mentor. Astea sunt semnal relevant.

„Ce consum din obișnuință, nu din intenție?” 

— scroll pe Facebook, breaking news, grupuri de WhatsApp cu opinii, notificări push. Astea sunt zgomot.

Ține aproape sursele din prima categorie. 

Limitează sau elimină restul. 

Setează momente fixe de consum informațional — nu constant, nu aleatoriu. 

Exemplu concret: 15 minute la prânz pentru un rezumat zilnic. 

Un podcast relevant pe săptămână. Atât. 

Informația consumată cu intenție e semnal. 

Informația consumată din reflex e zgomot.

Pasul 3: Cercul de Control — fă ce e în controlul tău

Știrile te fac să simți că lumea se prăbușește și tu ești neajutorat. 

Antidotul nu e optimismul forțat — e acțiunea specifică pe prioritățile tale.

Scrie pe o foaie două coloane:

  • Stânga: „Ce nu pot controla” — război, inflație, decizii politice, ce postează alții, ce spun la televizor.
  • Dreapta: „Ce pot controla” — energia mea, ce mănânc, cum îmi încep ziua, relația cu copiii, proiectele mele, cum răspund la ce se întâmplă.

Pune foaia undeva vizibil. 

De fiecare dată când te simți copleșit, uită-te în coloana din dreapta și alege o singură acțiune pe care o faci acum. 

Sună pe cineva drag. 

Fă o plimbare. 

Lucrează 25 de minute la proiectul tău. 

Neajutorarea dispare când faci un singur lucru concret și faci un pas concret în direcția obiectivelor tale. 

Pasul 4: Revenirea la Nord — reconectează-te la drumul tău

Acesta e pasul cel mai important. 

Războaie, crize, panică — toate te deviază de la valorile tale. 

Nu e problema dacă deviezi. 

Problema e dacă nu revii cu atenția la ce contează 

În fiecare seară, 2 minute, scrie răspunsul la trei întrebări:

  • „Azi am fost pe drumul meu sau pe drumul altora?”
  • „Ce am făcut azi care mă duce spre cine vreau să devin?”
  • „Ce m-a deviat — și cum revin mâine?”

Geamandura nu controlează oceanul. 

Dar are ancoră. 

Ancorele tale sunt valorile, misiunea, Steaua Nordului. 

Dacă le ai clare, revii repede pe drumul tău. 

Dacă nu le ai clare, orice val te duce unde vrea el. 

Sau altfel spus – ești doar o frunză în bătaia vântului.  mai fluidă.de a nu face devine mai mare decât fricțiunea de a face.

Dieta informațională nu e o decizie pe care o iei o dată. 

E un sistem viu — se calibrează săptămânal. 

Valurile nu se opresc. Războaie, inflație, AI, crize — vor fi mereu. 

Dar tu devii o geamandură mai stabilă, cu ancoră mai adâncă și flotabilitate mai mare. 

Cu cât practici mai mult din stare conștientă, cu atât revii mai repede.

Întrebări de calibrare săptămânală:

  • Câte minute am petrecut săptămâna asta consumând informație cu intenție vs. din reflex?
  • Unde mi-am pierdut echilibrul — și cât mi-a luat să revin?
  • Ce am făcut concret din coloana „pot controla” — și ce am amânat?

Ține minte: 

“Nu controlezi valurile. Dar poți controla cât de repede revii la suprafață.”

Rise & Shine!

Be a 5AM Hero!

Dan-Designer-de-Sisteme-de-Viață-și-Business 

Alătură-te altor 10,000 de performeri care adoră provocările și sistemele de creștere personală și de business.

Sistem Newsletter

Fără spam. Întotdeauna gratuit.
La momentul potrivit.

În Acest Sistem:

Când ești gata să lucrezi la versiunea ta cea mai bună:

    Studiază programul Academia de Productivitate – 5AM Hero și vino la o sesiune 1-1 să facem împreună design-ul vieții tale extraordinare de peste 1-3-10-25 de ani [click aici] 

    Vino în Comunitatea 5AM Club România de pe Facebook. Locul de întâlnire a 8,500+ de oameni extraordinari. Participă la Challenge-uri, hai la sesiuni LIVE în care răspund la întrebări, beneficiază de resurse exclusive. [click aici]

    Fă-ți cadou un Self Retreat. Adică, dă-ți voie să lucrezi mai multe ore legate într-un mediu liniștit la lucrurile cele mai importante din viața ta. Printează acest workbook, închide telefonul și bucură-te de Geniul Tău Interior. [click aici

    Picture of Dan Luca

    Dan Luca

    Expert în Productivitate & Designer de Sisteme

    Alătură-te altor 10,000 de performeri care adoră provocările și sistemele de creștere personală și de business.

    Sistem Newsletter

    Fără spam. Întotdeauna gratuit.
    La momentul potrivit.

    Mă bucură interesul tău!

    Lasă-mi te rog datele tale
    să te contactez