#123 Sistem pentru Progres Neîntrerupt [Lanțul Victoriilor]

Timp de citire: 3 minute
Picture of Dan Luca

Dan Luca

Expert în Productivitate & Designer de Sisteme

„Nu rupe lanțul.” — Jerry Seinfeld

E marți seara. Te-ai ținut de mișcare 18 zile la rând.

Azi te doare gâtul și afară plouă.

Îți spui „o zi nu contează” și sari peste.

Miercuri ești tot obosit. Sari iarăși peste sesiunea de sport.

Joi nu mai ții minte exact de ce ai început.

Vineri lanțul zilelor cu progres e rupt și rutina productivă e abandonată. 

Și partea ciudată: ziua care a rupt lanțul n-a fost una dintre cele 18 zile grele. A fost o zi banală, în care ai improvizat o scuză comodă.

Asta nu e o problemă de voință. E o decizie luată pe loc, în cel mai prost moment posibil — seara, obosit, cu o scuză la îndemână.

Acum mulți ani, când abia alergam 5 kilometri, voiam să renunț la fiecare antrenament. Abia respiram. 

Prima zi ratată a venit repede — și după ea a doua, fără să-mi dau seama. 

Întrebarea reală nu e „cum fac să nu ratez nicio zi”. 

E „cum îmi decid din timp zilele în care îmi dau voie să nu fac antrenamentul — ca o pauză să rămână pauză, nu începutul unui șir de zile ratate”.

Lanțul victoriilor nu se rupe în ziua grea. 

Se rupe în excepția pe care o inventezi pe loc pentru că e comod. 

E o diferență esențială între “pauză strategică” și “n-am chef azi”. 

Pasul 1: Alege un singur lanț și minimul lui ne-negociabil

Un singur obicei. Nu trei. Unul.

Apoi stabilește versiunea cea mai mică a lui care încă se pune la socoteală — minimul ne-negociabil. Atât de mic încât îl poți face și în cea mai proastă zi a ta. 

15 minute de mișcare. 

Trezit la 5:50. 

Top 3 priorități scrise dimineața. 

Dar poate fi mult mai mic: 10% din optim. 

Ține minte – câștigi în zilele în care îți e greu dar totuși continui! 

Asta e lanțul lucrurilor bune care te pot duce foarte departe. 

Nu „o oră de sport” — că în ziua obosită „o oră” devine „zero”. 

15 minute rămân 15 minute. Și se adună zi după zi. 

Pasul 2: Contractează excepțiile ÎNAINTE să începi

Aici e sosul secret. 

Înainte de ziua întâi, scrie pe hârtie lista excepțiilor — acele situații rare, sub 1%, în care îți dai voie să nu faci nici măcar minimul.

Concret:

  • merg la o nuntă → a doua zi nu mă trezesc la 5:50
  • am febră → nu fac cele 15 minute de mișcare
  • sunt în delegație → nu țin rutina întreagă

Criteriul unei excepții reale: e rară, e previzibilă și nu depinde de tine. 

„Sunt obosit” și „n-am chef” NU sunt excepții — sunt zile grele. 

Și pentru zilele grele există minimul ne-negociabil, exact ca să progresezi chiar dacă e doar un progres minimal.

Pasul 3: Marker roșu, calendar la vedere

Printează o lună din calendar pe o foaie. Pune un marker roșu lângă ea.

În fiecare zi în care ai făcut minimul, scrii un X mare, roșu.

Lasă foaia unde să o vezi de mai multe ori pe zi — pe frigider, pe masa de lucru. 

Lanțul care crește sub ochii tăi devine combustibil: într-o seară fără chef, nu te mai uiți la cât mai ai de mers, ci la lanțul de lucruri bune pentru tine pe care nu vrei să-l întrerupi.

Pasul 4: Nu renegocia în mers

Odată pornit, nu mai adăuga excepții în de-favoarea ta. 

O excepție inventată pe drum nu e o pauză — e începutul abdicării.

Revizuiește lista de excepții doar după o perioadă fixată dinainte: 30 de zile, două luni, mai mult. Niciodată mai devreme.

Lanțul Victoriilor nu te face perfect. 

Dar îți crește încrederea în tine. Și te ajută să vezi că ești consecvent. 

Te măsori față de ziua de ieri, nu față de o linie de sosire pe care n-o atingi (poate) niciodată. 

Cu 1% mai bun decât ieri, marcat cu roșu, zi după zi. 

Forța sistemului nu stă în disciplina din zilele bune — stă în excepțiile pe care le-ai decis pe vreme bună, ca să nu le improvizezi pe vreme rea.

Întrebări de calibrare săptămânală:

  • Care e lanțul victoriilor pe care vreau să-l văd crescând în luna asta?
  • Minimul meu ne-negociabil e destul de mic cât să-l pot face și în cea mai grea zi?
  • Excepțiile mele sunt scrise dinainte — sau le inventez pe parcurs, în defavoarea mea?

Decide-ți excepțiile pe vreme bună, ca să nu le improvizezi pe vreme rea.

Originea acestui sistem simplu: 

Cunoscutul actor Jerry Seinfeld atribuie succesul lui extraordinar în stand-up comedy și apoi în serialul care îi poartă numele, unui obicei simplu și ne-negocibil: în fiecare zi scria o oră sketch-uri pe care apoi le exersa în cluburile de comedie. 

Era un obicei ne-negociabil. Dar în timp acest lucru simplu (și relativ scurt ca durată) a facut diferența între un comediant mediocru și unul dintre cei mai remarcabili comedianți de stand-up. 

De aceea, fii foarte atent la lucrurile simple care se adună și îți pot transforma viața! 

Rise & Shine!

Be a 5AM Hero!

Dan — Designer-de-Sisteme

Alătură-te altor 10,000 de performeri care adoră provocările și sistemele de creștere personală și de business.

Sistem Newsletter

Fără spam. Întotdeauna gratuit.
La momentul potrivit.

În Acest Sistem:

Când ești gata să lucrezi la versiunea ta cea mai bună:

    Studiază programul Academia de Productivitate – 5AM Hero și vino la o sesiune 1-1 să facem împreună design-ul vieții tale extraordinare de peste 1-3-10-25 de ani [click aici] 

    Vino în Comunitatea 5AM Club România de pe Facebook. Locul de întâlnire a 8,500+ de oameni extraordinari. Participă la Challenge-uri, hai la sesiuni LIVE în care răspund la întrebări, beneficiază de resurse exclusive. [click aici]

    Fă-ți cadou un Self Retreat. Adică, dă-ți voie să lucrezi mai multe ore legate într-un mediu liniștit la lucrurile cele mai importante din viața ta. Printează acest workbook, închide telefonul și bucură-te de Geniul Tău Interior. [click aici

    Picture of Dan Luca

    Dan Luca

    Expert în Productivitate & Designer de Sisteme

    Alătură-te altor 10,000 de performeri care adoră provocările și sistemele de creștere personală și de business.

    Sistem Newsletter

    Fără spam. Întotdeauna gratuit.
    La momentul potrivit.

    Mă bucură interesul tău!

    Lasă-mi te rog datele tale
    să te contactez