#54 Sistem Anti-Scuze [6 întrebări]

“Scuzele sau poveștile pe care ți le spui înlocuiesc acțiunea și trimit curajul la plimbare.”

-Wayne Dyer 


Transformare

Scuzele sunt poveștile emoționale pe care ți le spui pentru a rămâne în zona ta de confort. 

Deși pare paradoxal, a rămâne în zona de confort nu este ușor, mai ales când potențialul tău se luptă să se împlinească. 

Aceste scuze necesită multe repetări la nivel semi-conștient pentru a te convinge că ieșirea din zona de confort este periculoasă, dureroasă și puțin satisfăcătoare.

Wayne Dyer a identificat 18 scuze comune care te pot ține pe loc.

Sunt cele mai comune povești pe care ni le spunem, ca nu cumva să ne julim ego-ul într-un eșec.


Sunt curios care sunt “favoritele” tale…

  • Va fi greu. Cu siguranță că nu va fi ușor… dar contează suficient de mult pentru tine să investești timpul și energia necesare?
  • E riscant. Orice pas înainte are o doză de incertitudine. Fă pașii mai mici ca să diminuezi riscul, dar continuă să înaintezi.
  • O să-mi ia foarte mult timp. E posibil să dureze o perioadă… Dar știi ce?… Timpul va trece oricum… și dacă începi să faci acel lucru, și dacă nu începi… Timpul va trece oricum!
  • Va genera o dramă în familie. Singura dramă care deja este generată în familie, este aceea ca tu trăiești la un nivel mai redus decât ai putea trăi. Nu îți dai voie să fii tot ceea ce ai putea fi și nu îi lași nici pe cei apropiați să facă același lucru.
  • Nu merit mai mult. Bineînțeles că meriți! Și dacă stai să te uiți în trecut, chiar dacă ai avut această scuză… tu ai primit mai mult în foarte multe forme. E drept că nu ai primit cât ai fi putut primi, însă în nici un moment nu ai experimentat o secare a râului vieții care a continuat să curgă spre tine și să îți aducă mai mult.
  • Așa sunt eu. Eronat! Așa ești tu acum… și cu fiecare secundă tu te schimbi încă puțin. Erai la fel și acum o săptămână? Și acum o lună? Și acum 5 ani? N-ai nici o șansă să rămâi la fel… așa că nu te mai agăța de această falsă percepție.
  • Nu-mi permit. E o convingere foarte nocivă pentru că își trage rădăcinile din trecut. Viitorul e la fel că trecutul doar dacă insiști să fie așa. Și ca să faci o ajustare minoră dar de efect îți sugerez să spui măcar “nu îmi permit… încă! ” și apoi să te întrebi imediat … “cum să fac să îmi permit? “
  • Nimeni nu mă va ajuta. Cu siguranță că nimeni nu te va ajuta dacă nu o să ceri ajutorul! Însăși această convingere are darul de a face “profeția sa se autoadeverească”. Cred acest lucru, nu cer ajutor… și minune… nimeni nu mă ajta! Când aud această frază, imediat întreb “pe câți oameni ai întrebat? “… și cred că bănuiești care e răspunsul pe care îl primesc… 
  • Niciodată nu s-a întâmplat cum mi-am dorit. “Niciodată”, “Întotdeauna” “De fiecare dată”… sunt generalizări negative care sunt cei mai mari dușmani ai creșterii. Lasă-mă să te întreb “Chiar niciodată? “, “Chiar întotdeauna? “, “Chiar de fiecare dată? “… Răspunsul este evident cu “nu chiar niciodată”, “nu intotdeauana”, etc… Schimbă-ți percepția ca să îți schimbi realitatea. Chiar Dyer spunea: “Când schimbi modul în care te uiți la un lucru, acel lucru se schimbă! “
  • Nu sunt destul de puternic. Mă face să zâmbesc această convingere! Cum ți-ai dat seama că nu ești suficient de puternic? Când a fost ultima dată în care ai dat totul până la ultimul gram de energie și ai eșuat? Ține minte… egoul vrea să scape fără julituri… dar de cele mai multe ori, vă aprecia o julitură căpătată în afara zonei de confort.
  • Nu sunt destul e inteligent. Nici nu e nevoie să fii! Sunt atât de mulți oameni care au reușit și care te pot învăța și pe tine. Orice problema ai avea, cu siguranță există încă cel puțin o altă persoană care a rezolvat deja problema pe care o ai. Căuta cu încredere și vei găsi soluția fără să fie nevoie să o “inventezi” tu.
  • Sunt prea bătrân. Vrei să zici că ai multă experiență? E necesar un efort fizic pe care nu îl poți susține? Ia un tânăr pe lângă tine, inspiră-l și pune-i entuziasmnul la treabă.
  • Sunt prea tânăr. Asta a fost o scuză bună până nu există internetul. Acum oricât de tânăr ai fi, îți poți pune ideile în aplicare în moduri mai simple și mai rapide decât oricând până acum. Internetul a egalizat accesul la oportunități.
  • Mă copleșește. Pentru mine asta sună a “fac multe lucruri neimportante și nu știu să prioritizez”. Studiază productivitatea, clarifică-ți prioritățile, identifica lucrurile care generează cea mai mare valoare și deleagă-le pe celelalte.
  • Nu am destulă energie. Asta e scuză mea favorită atunci când o aud în coaching. Se rezolvă în 3 pași simpli. Culcă-te la ora 22:00. Trezește-te la ora 5:00. Folosește intervalul 5:00 – 7:00 să te plimbi, să faci sport, să bei apă, să mănânci un mic dejun sănătos. Garantez că o să ai o energie de top toată ziua!
  • De vină e trecutul familial. Când aud această scuză… îi întreb pe interlocutorii mei: “Vrei ca și copiii tăi să spună același lucru despre tine? Că din cauza ta și-au ratat viața?” Chiar dacă ai o “moștenire grea”, schimbă macazul. Asumă-ți responsabilitatea să schimbi lucrurile și să lași o “moștenire sănătoasă” copiilor tăi.
  • Sunt prea ocupat. De obicei când aud această frază, zâmbesc… și întreb: “Ocupat făcând ce anume? ” În 9 cazuri din 10 primesc o argumentație superficială și foarte emoțională care în esența spune: “Nu știu să mă organizez și îmi lipsește disciplina”. Deja știi… studiază aceste două abilități ca să îți crești calitatea vieții.
  • Îmi e prea frică. Hai să îți spun un secret: tuturor ne e frică atunci când facem un lucru pentru prima dată, dar unii alegem să trecem la acțiune în pofida fricii. Atunci când îți înfrunți fricile, e momentul în care te simți cel mai viu, pentru că este momentul cel mai evident în care simți că evoluezi.


E posibil să ai scuze care combină mai multe dintre cele 18 pretexte de mai sus, sau să ai o versiune personalizată a scuzelor pe care ți le spui.


Implementare

Pentru a combate aceste scuze și a te elibera de limitările auto-impuse, folosește următorul sistem de 6 întrebări. Aplică-le ori de câte ori te surprinzi folosind una dintre scuzele de mai sus:

1. E adevărat ce îmi spun? Chiar este adevărat?

   – Analizează obiectiv situația. Adesea, vei descoperi că scuza ta nu are o bază reală.

2. Vreau să îmi asum întreaga responsabilitate pentru tot ce mi se întâmplă?

   – Această întrebare te ajută să treci de la o mentalitate de victimă la una de agent al propriei vieți.

3. Ce se va întâmpla dacă voi continua să cred “povestea” pe care mi-o spun?

   – Vizualizează consecințele pe termen lung ale menținerii acestei scuze.

4. Cum ar fi viața mea dacă nu m-aș mai ascunde după scuze?

   – Imaginează-ți posibilitățile care s-ar deschide fără această limitare.

5. Pot să îmi găsesc un motiv rațional pentru care să mă schimb?

   – Identifică beneficiile concrete ale depășirii acestei scuze.

6. Care este primul pas?

   – Stabilește o acțiune imediată, oricât de mică, pentru a începe schimbarea.

Folosește aceste întrebări de fiecare dată când te surprinzi folosind o scuză. Notează răspunsurile într-un jurnal pentru a-ți urmări progresul.


Sustenabilitate

Pentru a menține practica de combatere a scuzelor pe termen lung:

1. Creează un ritual zilnic:

   – Rezervă 5-10 minute în fiecare dimineață pentru a reflecta asupra scuzelor tale și a le confrunta cu cele 6 întrebări.

2. Ține un jurnal al scuzelor:

   – Notează scuzele pe care le folosești frecvent și răspunsurile la cele 6 întrebări.

3. Găsește un partener de responsabilizare:

   – Împărtășește acest sistem cu un prieten sau un mentor și verificați-vă reciproc progresul.

4. Celebrează victoriile:

   – Recunoaște și sărbătorește momentele în care depășești o scuză și iei acțiune.

5. Practică auto-compasiunea:

   – Fii blând cu tine însuți în proces. Schimbarea este graduală și necesită răbdare.

Implementând acest Sistem Anti-Scuze, vei începe să observi cum scuzele își pierd puterea asupra ta. 

Vei deveni mai conștient de momentele în care te limitezi singur și vei avea instrumentele necesare pentru a depăși aceste bariere auto-impuse. 

Eliberează-te de scuze și dă-ți voie să trăiești viața pe care știi că o meriți! 

Începe astăzi prin a identifica cea mai frecventă scuză a ta și aplică cele 6 întrebări. 

Fiecare pas mic te aduce mai aproape de potențialul tău maxim.

Be a 5AM HERO! 

Dan-the-systems-designer 

Descarcă resursele Gratuite!

Alătură-te altor 10,000 de performeri care adoră provocările și sistemele de creștere personală și de business.

Sistem Newsletter

Fără spam. Întotdeauna gratuit. La momentul potrivit.

Mă bucură interesul tău!

Lasă-mi te rog datele tale
să te contactez