Cum să convingi oamenii să lucreze cu tine, o metodă de întărire a imunității și de ce e nevoie să te ierți repede după un eșec

Cum să convingi oamenii să lucreze cu tine, o metodă de întărire a imunității și de ce e nevoie să te ierți repede după un eșec

Salut,

Imediat ne apropiem de luna August.

Savurează deliciile de astăzi alături de un pahar de limonadă.

—–

O idee de la mine

Ce faci când ratezi o zi și nu te trezești la ora propusă?

“Să ierți înseamnă să eliberezi prizonierul și să realizezi că acel prizonier erai de fapt, tu.”

E foarte important să ai un plan la îndemână, care să includă ceea ce să faci atunci când, din diverse motive, ratezi o zi din program. Poate fi o dimineață în care nu te-ai trezit sau poate fi o zi din orice alt șir al unui obicei de 30 de zile.

Ceea ce recomand este următoarea secvență de trei pași:

  • Te ierți! Te ierți pentru că nu ești perfect și de fapt… nimeni nu este.
  • Te urci cât mai repede înapoi pe cal! Adică începi să reînnozi firul zilelor bune, cât mai curând.
  • Măsori progresul și nu mai regreți lipsa perfecțiunii. Adică poți să fii motivat că ai crescut și te-ai dezvoltat sau să rămâi prizonierul frustrărilor și să îți consumi energia care te-ar ajuta să ajungi la destinație.

Așadar, dacă ai ratat săptămâna aceasta să te trezești într-o zi la 5am sau dacă ai avut o zi mai puțin bună la job, continuă să mergi pe drumul tău. Cazi și te ridici mai puternic, era o vorbă.

O idee pentru Corp

Ai auzit de Wim Hof și metoda sa celebră de expunere la frig?

Metoda sa este una folosită de oameni din întreaga lume pentru reglarea imunității, stabilirea echilibrului mental și creșterea alcalinității organismului.

Aceasta  include o respirație în 5 pași:

  1. Fă-te comod
  2. Respiră și expiră de 30 de ori

Citește aici care sunt ceilalți 3 pași și regulile pe care trebuie să le urmezi.

O idee pentru Minte

Probabil că și tu te ferești de multe ori de așa zisul small talk.

Chiar dacă majoritatea oamenilor spun că nu preferă acest tip de conversație, small talk-ul poate fi un instrument extrem de util în a lega potențiale parteneriate.

Sunt 3 metode prin care poți folosi acest instrument astfel încât să lași o primă impresie memorabilă.

Una dintre ele este să deschizi conversația cu ceva ce ține de persoana respectivă. Câteva dintre întrebările pe care le poți adresa sunt:

  • Povestește-mi despre tine. Care este povestea ta?
  • La ce proiect lucrezi momentan și îl consideri pasiunea ta?
  • Care a fost cel mai interesant lucru pe care l-ai descoperit astăzi?

Citește aici care sunt celelalte 2 metode.

O idee pentru Emoții

Știai că nivelul de anxietate diferă de la femeie la bărbat?

Un grup de cercetători au realizat un studiu pe rozătoare și au descoperit particularitățile care se manifestă și la nivelul oamenilor.

Femeile tind să resimtă anxietatea dublu față de bărbați.

Un rol important îl joacă factorii biologici și de mediu.

Poți citi mai multe aici.

O idee pentru Suflet

Astăzi vreau să te provoc la introspecție.

Oprește-te pentru câteva minute și răspunde la cel puțin una din întrebările de mai jos:

  1. Îmi folosesc timpul înțelept?
  2. Iau anumite lucruri de-a gata? (for granted)
  3. Trăiesc în concordanță cu ceea ce îmi doresc?
  4. Mă gândesc la lucruri negative înainte de a adormi?

Dacă vrei să citești și alte întrebări de acest gen le poți găsi aici.

În măsura în care ți-au plăcut Deliciile, trimite newsletter-ul și prietenilor tăi.

Ne auzim vinerea viitoare!

Dan

Distribuie

Despre Autor
____
Dan Luca este expert în productivitate și în echilibrul dintre profesie și viața personală. El ajută antreprenorii să-și creeze un mod de viață care să pună în echilibru familia, sănătatea, pasiunile, spiritualitatea și profesia, astfel încât să aibă cea mai bună viață posibilă. 

Mă bucură interesul tău!

Lasă-mi te rog datele tale
să te contactez